Servicii

EXECUTARE SILITĂ MOBILIARĂ

Aug 21, 2024
bogdan.tranca
Executare indirectă

Executarea silită indirectă a fost reglementată de către legiuitor ca un ansamblu de mijloace procedurale prin care un creditor poate să iși valorifice dreptul prevăzut într-un titlu executoriu, în situația neîndeplinirii din partea unui debitor a unei obligații, de bunăvoie, obligație ce îi revine în baza unui titlu executoriu.

Prin urmare, executarea silită indirectă nu se poate declanșa decât în prezența unui titlu executoriu!

Potrivit art. 632 Cod Procedură Civilă, constituie titluri executorii hotărârile executorii prevăzute de art. 633, hotărârile cu executare provizorie, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare (ex. Contract de credit bancar, Acte notariale, titluri de credit - bilet la ordin, cambie, fila CEC, etc.).

Astfel, executarea silită se poate face numai dacă acea creanță prevăzută în titlul executoriu este certă, lichidă și exigibilă.

Calitatea de creditor poate fi deținută de către orice persoană fizică sau juridică, careia i se datorează sume de bani de către un debitor, persoana fizică sau juridică.

Procedura de executare silită se va desfășura până la recuperarea integrală a debitului, penalităților, accesoriilor, după caz, precum și a cheltuielilor de executare ocazionate cu prilejul efectuării procedurii.

Urmărirea silită mobiliară reprezintă forma de executare silită prin care creanţele băneşti ale debitorului se realizează prin valorificarea bunurilor mobile ale debitorului urmărit.

Executarea silită mobiliară se realizează după trimiterea unei somaţii către debitor, care are la dispoziţie o zi pentru a-si îndeplini, de bună-voie, obligația prevăzută în titlul executoriu.

B.E.J. Trancă Bogdan-Ovidiu se recomandă printr-o organizare riguroasă a activității, corectitudine și integritate morală, precum și îndeplinirea promptă și efectivă a atribuțiilor profesionale si detine toate atuurile necesare gestionarii unui volum mare de dosare de executare silită.

Suntem un partener de încredere, responsabil și cu experiență vastă în domeniul executării silite!