Servicii

EXECUTARE SILITĂ PRIN POPRIRE

Aug 21, 2024
bogdan.tranca
Executare indirectă

Executarea silită indirectă a fost reglementată de către legiuitor ca un ansamblu de mijloace procedurale prin care un creditor poate să iși valorifice dreptul prevăzut într-un titlu executoriu, în situația neîndeplinirii din partea unui debitor a unei obligații, de bunăvoie, obligație ce îi revine în baza unui titlu executoriu.

Prin urmare, executarea silită indirectă nu se poate declanșa decât în prezența unui titlu executoriu!

Potrivit art. 632 Cod Procedură Civilă, constituie titluri executorii hotărârile executorii prevăzute de art. 633, hotărârile cu executare provizorie, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare (ex. Contract de credit bancar, Acte notariale, titluri de credit - bilet la ordin, cambie, fila CEC, etc.).

Astfel, executarea silită se poate face numai dacă acea creanță prevăzută în titlul executoriu este certă, lichidă și exigibilă.

Calitatea de creditor poate fi deținută de către orice persoană fizică sau juridică, careia i se datorează sume de bani de către un debitor, persoana fizică sau juridică.

Procedura de executare silită se va desfășura până la recuperarea integrală a debitului, penalităților, accesoriilor, după caz, precum și a cheltuielilor de executare ocazionate cu prilejul efectuării procedurii.

Urmărirea silită prin poprire reprezintă forma de executare silită prin care creanţele băneşti ale debitorului se realizează prin urmărirea sumelor de bani, titlurilor de valoare sau a altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deținute în numele său de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente. Astfel, se vor putea popri venituri realizate de către debitori, conturi deținute de către debitori la instituții financiar - bancare, sume de bani datorate debitorului de către un terț, urmare a unei relații comerciale etc.

Executarea silită prin poprire se realizează fără a fi necesară transmiterea unei somații, în prealabil, debitorului!

B.E.J. Trancă Bogdan-Ovidiu se recomandă printr-o organizare riguroasă a activității, corectitudine și integritate morală, precum și îndeplinirea promptă și efectivă a atribuțiilor profesionale si detine toate atuurile necesare gestionarii unui volum mare de dosare de executare silită.

Suntem un partener de încredere, responsabil și cu experiență vastă în domeniul executării silite!